pată, pete s. f. idee fixă, fixație, manie. Vezi definitia »

SCULPTÚRĂ s.f. 1. Arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. Operă de sculptură (1); ornament sculptat. [Cf. fr. sculpture, lat. sculptura]. Vezi definitia »

caragáță (caragáțe), s. f. – Coțofană. Var. caragace. – Mr. caracacsă, megl. căcărască. Ngr. ϰαραϰάξα, „specie de pasăre”, poate contaminat cu tc. kargaça „cioară”, dim. de la karga (DAR; Scriban), cf. bg. karagaška. Din tc., după Șeineanu, II, 87. Nu este clară legătura acestui cuvînt cu chirighiță, s. f., numele altei păsări (Sterna hirundo); aceasta din urmă ar putea fi mai curînd identificată cu chirță, s. f. (specie de pasăre cu ciocul negru și aripi rotunjite), pe care DAR îl derivă de la mag. kirics. Vezi definitia »

lúnă (lúni), s. f. – 1. Astru ceresc. – 2. Perioadă de timp. – 3. Menstruație. – Mr., megl. lună, istr. lurę. Lat. lūna (Pușcariu 995; Candrea-Dens., 1018; REW 5163), cf. it., prov., sp. luna, fr. lune, cat. lluna, port. lua. Sensul temporal există din lat. pop. (CIL, III, cf. Pușcariu, Lr., 248), cf. fr. lune de miel (Șiadbei, Problemele vocabularului român comun, Iași 1934, 12; exemple it. în Iroaie, BF, VI, 195). Der. lunai (-ia), s. m. și f. (nume de bou sau de vacă); lunărică, s. f. (nume de vacă); lunatic (var. lunatec), s. m. (somnambul; prostănac), din lat. lūnatĭcus (Pușcariu 996; Candrea-Dens., 1020; der. din bg. lunatek, pentru Domaschke 100, nu e posibilă); lunătăci, vb. (înv., a avea crize de somnambulism); lunătăcie, s. f. (somnambulism); lunăriță, s. f. (iarba-lunii); lunie, s. f. (somnambulism), înv., la Coresi; luni, vb. refl. (înv., a avea crize de somnambulism); lunaș, s. m. (persoană angajată cu luna); lunav, adj. (înv., somnambul), cu suf. sl. -av. – Der. neol. lunar, adj., după lat. lunaris; semilună, s. f., din fr. semilune. Vezi definitia »

VERDEÁȚĂ, (2) verdețuri, s. f. 1. Culoarea verde a vegetației. ♦ (Concr.) Mulțime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de pătrunjel, de mărar, de leuștean etc., folosite în alimentație; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeața-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarța arborilor. – Verde + suf. -eață. Vezi definitia »