MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris. Vezi definitia »

soroceálă, sorocéli, s.f. (reg.) 1. citație. 2. soroc, termen. 3. (înv.) soartă, destin, ursită. Vezi definitia »

CRÓȘNĂ s. f. v. crosnă. Vezi definitia »

cúșmă (cúșme), s. f. – 1. Căciulă de blană. – 2. (Banat) Pătură de lînă. – 3. (Mold.) Varietate comestibilă de ciupercă. Sl. kučĭma, în parte prin intermediul mag. kucsma (Cihac, II, 494; Gáldi, Dict., 88); cf. rut., slov. kučma, pol. kuczma. – Der. cușmar, s. m. (fabricant de căciuli). Vezi definitia »

MEIÓZĂ s.f. (Biol.) Diviziune celulară mitotică, în care celulele formate au jumătate din numărul cromozomilor celulei-mamă. [Pron. -me-io-. / < fr. méiose, cf. gr. meiosis – scădere]. Vezi definitia »