BÁNDĂ² s.f. 1. Fâșie îngustă și lungă de stofă, de hârtie, de metal etc. cu care se leagă, se protejează, se înfășoară ceva. ♦ Parte lungă și îngustă a unei suprafețe. ♦ (Anat.) Fâșie de țesut care unește două organe. ◊ Bandă de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, acoperită cu un strat fin de substanță feromagnetică și care servește la înregistrarea și la reproducerea sunetelor cu magnetofonul; Bandă rulantă (sau de transport) = fâșie lungă, continuă, de cauciuc, de piele etc. care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; Bandă sonoră = peliculă cinematografică pe care este înregistrat sunetul ; Bandă de circulație = subdiviziune longitudinală a părții carosabile a unei șosele, delimitată sau nu prin marcaje rutiere, cu o lățime corespunzătoare pentru circulația cu ușurință a unui șir de vehicule. ♦ (Filat.) Ansamblu de mai multe mărci, decupat dintr-o coală pe orizontală sau pe verticală și păstrat astfel într-o colecție; ștraif. 2. Marginea elastică de la masa de biliard. 3. (Herald.) Figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ◊ În bandă = (despre figuri) așezat în diagonala scutului. 4. Grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice. 5. Înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată. [Pl. benzi, var. bantă s.f. / < fr. bande, cf. germ. Band]. Vezi definitia »

păzitúră, păzitúri, s.f. 1. (înv.) ocrotire, protecție. 2. (înv.) respectarea unei legi, a poruncii, a cuvântului dat. 3. (reg.) mâncare gătită, păzeală. Vezi definitia »

REGLÉTĂ, reglete, s. f. Element auxiliar de montaj al unei instalații electrice, construit dintr-un material izolant pe care sunt fixate piese de contact și prin intermediul căruia se face legătura între cablul fix al instalației și diferitele aparate mici. – Din fr. réglette. Vezi definitia »

CEFALOGENÉZĂ s. f. proces de formare a craniului, din faza embrionară până la vârsta adultă. (< fr. céphalogenèse) Vezi definitia »

PAPÚCĂ s. m. (Înv.) Bunic. [Var.: papúc s. m.] – Cf. ngr. pappús. Vezi definitia »