lipí (lipésc, lipít), vb. – 1. A prinde, a cola, a încleia. – 2. A adera, a reuni, a aduna. – 3. A tencui. – 4. A pălmui. – Mr. alichescu, megl. lipés. Sl. lĕpiti sau lĭpĕti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 350; Cihac, II, 172; Iordan, Dift., 138), de la lĕpŭ „clei”, cf. bg. lĕpjă, sb. lepiti. Cf. lip. Der. alipi, vb. (a reuni, a împreuna; refl., a se dedica); lipaci, s. m. (căprior alipit, nadă de lemn), în Mold.; lipeală, s. f. (lipitură); lipcă, adv. (lipit de... ), din rut. lipkii (Bogrea, Dacor., IV, 829), pol. lipki, în Mold. (legătură cu bg. lepka, sugerată de Tiktin și Conev 63, nu este convingătoare); lipicios, adj. (care lipește; adeziv, aderent; contagios; tandru, afectuos); lipicioasă, s. f. (nume de plante: Lychnis viscaria; Silene nemoralis; Asperugo procumbens, Gallium aparine); lipici, s. n. (atracție, farmec), cu suf. -ici, cf. gîdilici; lipici, s. m. (nume de plante: Lappula myosotis, Cuscuta apithymum, Gallium aparine; Xanthium spinosum); lipică, s. f. (Trans., molie); lipiciune, s. f. (blefarită); lipie, s. f. (pîine rotundă și turtită), pe care Cihac, II, 172, Tiktin și Candrea o pun în legătură cu sb. lepinja, mag. lepény (mai probabil e vorba de un der. interior, deși nu foarte clar); lipitoare, s. f. (animal care suge sînge, Hirudo officinalis, nume de plantă vinariță, Asperula arvensis, Asperula tinctoria; ornit. păpăludă, Caprimulgus europaeus); lipitură, s. f. (lipire; tencuială; apatie atribuită spiritelor rele); lipitor, adj. (care lipește); deslipi, vb. (a descleia, a separa). Lipăr, s. n., (foc, ardoare), în Trans., ar putea proveni din lipi („locul unde soarele <<se lipește>> cel mai tare”). Vezi definitia »

PI¹ interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se cheamă puii, găinile sau rațele (la mâncare). – Onomatopee. Vezi definitia »

sclipí (-pésc, -ít), vb. – A luci, a străluci, a scînteia, a licări. Gr. sau mgr. στίλβω, aorist ἔστιλψα „a luci”, prin intermediul unui rezultat *stlipi; prin schimbarea stl, ‹ scl, cf. scîlcia. Legătura cu sl. klepati „a închide”, cf. clipi (Cihac, II, 331; Tiktin; Candrea) este improbabilă. Este dubletul lui sclivisi, vb. (a lustrui; a se găti), din ngr. στίλβω, aorist στιλβήσω „a lustrui” (Cihac, I, 697; Gáldi 249; Graur, BL, IV, 114), der. scliviseală, s. f. (lustruială, șlefuire), și sclivisitoare, s. f. (lustruitoare); și a lui sclifosi, vb. refl. (a se spilcui, a se găti; a se smiorcăi), din ngr. στιλβώνω, aorist στιλβώσω (Gáldi 249; legătura cu gr. ϰλαίω, aorist ἔϰλαψα „a plînge”, sugerată de Cihac, II, 696 și Geheeb 34 nu este probabilă), der. sclifoseală, s. f. (moft, capriciu). Der. sclipeală, s. f. (strălucire); sclipeț (var. Maram. *sclipet), s. m. (scrîntitoare, Potentilla tormentilla), sclipiș, s. n. (licăr, fulger); sclipicios (var. sclipitor), adj. (care sclipește); sclipitură, s. f. (lucire). Vezi definitia »

ÎMPUPÍ, împupesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îmboboci; a înmuguri. – În + pupi. Cf. scr. pupiti „a îmboboci”. Vezi definitia »

cîrpí (pésc, cârpít), vb. – 1. A petici, a coase un obiect rupt. – 2. A repara, a aranja. – 3. A acoperi găurile dintr-un perete. – 4. A completa puieții sau răsadurile unei culturi. – 5. A minți, a născoci lucruri neadevărate. – Megl. cripés „(eu) susțin”. Sl. krŭpiti „a petici” (Cihac, II, 44; DAR), contaminat cu sl. krĕpiti „a întări”, de la krĕpŭ „tare”; cf. bg. kŭrpiă, sb. krpiti, slov. kèrpiti, toți cu sensul de „a petici”. Se confundă actualmente cu cîrpi „a bate.” Se confundă actualmente cu cîrpi „a bate”. – Der. cîrpeală, s. f. (petic; mijloc, resursă; oiște suplimentară pentru plugul cu patru boi), cf. bg. kŭrpel „petic; reparație”; cîrpitură, s. f. (petic, cîrpeală; minciună). Vezi definitia »