GRUNZ, grunji (grunzuri), s. m. (n.) Bucată dintr-o materie tare și sfărâmicioasă; bulgăre. ♦ Spec. Bulgăre de noroi înghețat. – Cf. alb. grundë. Vezi definitia »

BONZ s. m. 1. preot, călugăr budist. 2. personaj de o solemnitate ridicolă ◊ (fig.; ir.) șef, lider, om influent într-un partid politic. (< fr. bonse, port. bonso) Vezi definitia »

BENZ [benț], Carl Friedrich (1844-1929), inginer și inventator german. A construit, în același timp și independent de Daimler, primul automobil (1885) înzestrat cu un motor cu ardere internă în patru timpi și cu aprindere prin scînteie electrică. Vezi definitia »

mînz (mấnji), s. m. – 1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nn › nd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723). Vezi definitia »

BONZ, bonzi, s. m. Preot budist. ♦ Fig. (Ir.) Persoană care ocupă o situație importantă într-un partid politic burghez; șef, lider. – Fr. bonze. Vezi definitia »