hîrzób (hârzoábe), s. n. – 1. Funie, legătură. – 2. Cabestan. – 3. Candelabru de biserică. – 4. Tipar de brînză. – 5. Coșuleț, mai ales cel care se păstrează atîrnat, pentru a usca păstrăvi. – 6. (Trans.) Patină. Mr. vurzom. Bg. vărzop „legătură” (Cihac, II, 136; Tiktin). Se spune, în general, despre toate obiectele care atîrnă de o legătură. – Der. hîrzoabă, s. f. (sanda uzată); înhîrzobat, adj. (prevăzut cu patine). Vezi definitia »

TETRALÓB s. n. cvadrilob. (< fr. tétralobe) Vezi definitia »

PRETROFÓB, -Ă s.m. și f. Persoană stăpânită de un puternic sentiment anticlerical. [< fr. prêtrophobe]. Vezi definitia »

bob (-oábe), s. n. – 1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînță. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepție, nu are pl.; în a doua, se folosește numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s. f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s. f. (grăunte; bob); bobăreasă și (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s. f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s. n. (bulgăre); bobică, s. f. (oală, vas rotund); bobiște, s. f. (teren cultivat cu bob); bobiță, s. f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobițar, s. m. (Trans., coacăz); bobitoare, s. f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s. n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s. m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s. f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui bobic, s. m., care se folosește în Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din rom. trebuie să provină țig. sp. bobi „bob” (Besses 37). Vezi definitia »

MELOFÓB, -Ă adj., s. m. f. (cel) care nu suferă muzica. (< fr. mélophobe) Vezi definitia »