STEÁG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității turcești, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din țările românești. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (Înv.) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ. Vezi definitia »

piscoșág, piscoșáguri, s.n. (reg.) murdărie. Vezi definitia »

smâlceág, smâlceáguri, s.n. (reg.) pământ alunecos și moale. Vezi definitia »

HARȚÁG, harțaguri, s. n. V. arțag. Vezi definitia »

HEMATOFÁG, -Ă adj., s.m. și f. (Animal) care se hrănește cu sângele altui animal. ♦ Referitor la hematofagie. [< fr. hématophage, cf. gr. haima – sânge, phagein – a mânca]. Vezi definitia »