CONTRACTUALÍSM s. n. Doctrină socială, politică și juridică, apărută în secolul al XVII-lea, fundată pe principiul contractului social; teoria contractualistă. [Pr.: -tu-a-] – Contractual + suf. -ism. Vezi definitia »

CONVENȚIONALÍSM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este convețional. 2. (Lit.; arte) Tendință de supunere la regulile general acceptate, fără o percepere proprie, realistă a faptelor; prezență masivă în opera de artă a unor elemente de conținut sau de expresie devenite clișee; lipsa unei viziuni estetice-ideologice proprii. 3. Concepție filozofică de tip pozitivist, potrivit căreia axiomele geometrice, ca și legile științei sunt simple simboluri sau convenții create de oamenii de știință din considerente de comoditate a gândirii, în mod arbitrar. ♦ Convenționalism moral = teorie care consideră morala drept rezultat al convenției, al acordului dintre indivizi asupra a ceea ce este bine sau rău. [Pron. -ți-o-. / < fr. conventionnalisme]. Vezi definitia »

APOLITÍSM s. n. Atitudine de aparentă abținere și indiferență față de viața politică, prin care de fapt se dă sprijin politicii reacționare. – Din apolitic (după rus. apoliticinosti). Vezi definitia »

PROUDHONÍSM s.n. Curent reformist inițiat de economistul și filozoful francez Proudhon, care viza să permanentizeze mica proprietate privată și critica marea proprietate agricolă, având totodată o atitudine negativă față de lupta de clasă. [Var. prudhonism s.n. / < germ. Proudhonismus, cf. Proudhon – teoretician socialist francez]. Vezi definitia »

pointillísm (fr.) [pron. poantiísm] (poin-) s. n. Vezi definitia »