răváș (răváșe), s. n. – 1. (Înv.) Recipisă mai ales pentru impozite, care se obișnuia să se plătească în rate (plata răvașului). – 2. Scrisoare, bilet, mesaj scris. Mag. rovás, înv. ravás (Lacea, Dacor., V, 401; Gáldi, Dict., 95), din sb., cr., slov. ceh. rováš „crestătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 319), cf. rofii, răboj, răvar. Ngr. ῥαβάσι „bilet” provine din rom. (Meyer, Neugr. St., II, 78). Vezi definitia »

costrắș (cóstrăși), s. m. – 1. Biban (Perca fluviatilis). – 2. Mînz. – 3. Cal cu părul vărgat. – Var. costreș, costroș, costruș. Sb. kòstreš, bg. kostruš, pol. kosztur „biban” (Cihac, II, 74; Skok 65; DAR). Sensul 2 se explică prin asemănarea între aripioara superioară a peștelui și coama calului, după ce a fost tăiată prima oară, iar sensul 3, prin aspectul vărgat al amîndorura. – Der. costrușa, vb. (a tăia coama mînzului); costreși (var. costroși), vb. refl. (a se zbîrli părul, a se ridica), cf. sb. kostrešiti. Vezi definitia »

SĂLÁȘ, sălașe, s. n. (Pop.) 1. Adăpost unde cineva capătă temporar găzduire. 2. Construcție rudimentară făcută în câmp și folosită ca adăpost temporar pentru oameni și animale. 3. Locuință, casă. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcuș. 4. Așezare omenească. ♦ Locuitorii acestei așezări. 5. Mică așezare de țigani (nomazi); grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. [Pl. și: sălașuri] – Din magh. szállás. Vezi definitia »

mânecúș s.n. (înv.) zori de zi, dimineața devreme. Vezi definitia »

TRIȘCÁȘ, trișcași, s. m. (Rar) 1. Trișcar (1). 2. Trișcar (2). – Trișcă + suf. -aș. Vezi definitia »