scuipá (-p, át), vb. – 1. A elimina salivă. – Var. scuipi, sch(i)u(o)pi, st(i)ui, Banat șchi(o)pi, știpi, știpa, Mold. stupi, stuchi, scupi. Mr. ascuchiu, ascuchire, megl. scupés, scupiri. Lat. conspuĕre, prin intermediul unor rezultate populare care se pare că nu au variat încă din epoca romană. Cu reducerea normală a lui ns › s, rezultatul *cospuĕre (montañés, port. cuspir) ar fi ajuns la o metateză *scupuere › *scupire (v. fr. escopir, sp. escupir), care explică și rezultatul rom. Totuși interpretările variază mult. S-a propus o evoluție *exconspuĕre › excuppere (G. Paris, Rom., XVI, 153); *esconspῑre (Cornu, Rom., IX, 130; Pușcariu 1556; Tiktin); *expuĕre (Cihac, I, 249; Koerting 3374); *scuppῑre, de origine imitativă (Meyer-Lübke, ZRPh., X, 173; REW 8014); *stupῑre (Densusianu, Hlr., 197); *sputāre (Meyer 336); *conspāre (Pascu, I, 43). Forma cea mai veche este scuipi, la Coresi; dacă se ține cont de var., este de uz general (ALR, I, 87). Der. scuipat (var. scuipit, scuipătură, stupit, stupitură), s. n. (faptul de a scuipa); scuipătoare, s. f. (vas în care se scuipă; Arg., gură). Vezi definitia »

NAPÁ, napez, vb. I tranz. În gastronomie, a acoperi un aliment cu un sos. Vezi definitia »

DECRISPÁ vb. tr. a face (o situație) mai puțin încordată; a deconecta. (< fr. décrisper) Vezi definitia »

MEA CULPA [pron. MÉ-A CÚLPA] s. n. inv. formulă prin care cineva își recunoaște o greșeală. (< lat. mea culpa, greșeala mea) Vezi definitia »

lípa interj. – Exprimă zgomotul de tropăială. Creație expresivă, cf. liop, care exprimă zgomotul bătăii din palme, și lap. Relațai cu a lipi (Tiktin) este puțin probabilă. – Der. lipăi, vb. (a tropăi; a face zgomot cu încălțămintea); lipăială, s. f. (tropăială). Vezi definitia »