PESTÉLCĂ, pestelci, s. f. 1. (Pop.) Șort de pânză sau de postav pe care-l poartă femeile peste rochie și care, uneori, se poartă și de către bărbați; spec. fota dinainte; p. gener. fotă. 2. Bucată de pânză triunghiulară prinsă cu o latură de verga unei corăbii, care servește la păstrarea la adăpost a burții velei, când aceasta este strânsă. – Din bg. prestilka. Vezi definitia »

chíngă (chíngi), s. f. – 1. Cingătoare, brîu. – 2. Fîșie de piele cu care se fixează șaua pe cal. – 3. Curea, legătură. – 4. Gaică la haine și paltoane. – 5. Bară, stinghie. – 6. Fîșie de teren. – Var. cingă. Mr. vingă, vinglă, megl. cl’ingă. Lat. cingŭla (Diez, I, 27; Densusianu, Rom., XXIX, 330 și XXXIII, 276; Pușcariu 370; Candrea-Dens., 350; REW 1926; DAR); cf. alb. kjingëlë, it. cinghia, prov. cenha, fr. sangle, cat. singla, sp. cello și cincha (Corominas, I, 756). Fonetismul rom. prezintă o schimbare care se explică de obicei printr-o metateză anterioară rom. (lat. *clinga, după Candrea-Dens., și DAR), ipoteză infirmată de var. Mai curînd trebuie presupus că rezultatul normal de la cingula, rom. *cinghiă › *cinghe, pl. cinghi (cf. auricula › ureche, pl. urechi) a produs probabil, pe de o parte, metateza chingi cu sing. regresiv chingă, și pe de altă parte un sing. analogic cingă (DAR explică această ultimă formă ca pronunțare locală, în Mold., și ca reprezentant al unui lat. *clinga, în Trans.; cf. Pușcariu 370). Cf. totuși lat. *clinga › napol. chienga (Battisti, II, 944). Der. închinga (var. închingi, înching(i)ui), vb. (a încinge; a pune chinga); deschinga, vb. (a scoate chinga). Cf. cinge. Vezi definitia »

XANTÍPĂ s.f. (Rar) Femeie rea, cicălitoare. [Cf. Xantipa – soția lui Socrate]. Vezi definitia »

crácoviță, crácovițe, s.f. (reg.) manta țărănească; ghebă (ghibă). Vezi definitia »

FUNCȚIONÁLĂ s.f. (Mat.) Funcție definită pe o mulțime de funcții având valori reale. [Cf. fr. fonctionnelle]. Vezi definitia »