Definita cuvantului ucenici
UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând, activând pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învața ca ucenic. – Din ucenic.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu ucenici
MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.) care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În evul mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. – Măscări + suf. -ici. Vezi definitia »
aríci (-ci), s. m. – 1. Animal mamifer insectivor. – 2. Tumoare, javart. – 3. Plantă (Echinope sphaerocephalus). – 4. Herpes. – Mr. ariciu, ariț, megl. ariț. Lat. ērĭcius (Diez, I, 349; Pușcariu 118; Candrea-Dens., 85; Körting 3273; REW 2897; DAR); cf. alb. irikj, it. riccio (sard. rizzu), sp. erizo (astur. arizo, gal. ourizo). Fonetismul prezintă dificultăți, întrucît rezultatul normal ar trebui să fie ariț, ca în dialecte. S-a încercat să se explice alterare ți › ci, care apare și în mr. și în it., printr-un tip intermediar eric(u)lus, de către Pușcariu 118; prin erix, -cis, după Philippide, Altgr. Elemente, 2, și Pascu, I, 38; prin schimbare de suf., de către Pascu, Beitärge, 9. Der. ariceală, s. f. (tumoare, javart); arici, vb. (a-și zbîrli părul; a se ghemui, a se face ghem; a suferi de ariceală sau de herpes); aricioaică, s. f. – Din rom. provin ngr. ἀρίτζιος (Murnu 22; Meyer, Neugr. St., II, 74), rut. jaric (Candrea, Elemente, 405; Berneker, 448). Vezi definitia »
SCHECI s. n. scenetă veselă de teatru sau de cinematograf, cu replici spirituale, pe o temă de actualitate. (< fr., engl. sketch) Vezi definitia »
CORNÁCI1, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci. Vezi definitia »
bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac și DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s. f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s. f. (bălăceală). Vezi definitia »