Definita cuvantului ulcer
ÚLCER, ulcere, s. n. 1. Leziune (fără tendință de cicatrizare) care apare pe suprafața pielii sau a mucoaselor (stomacului, duodenului); boală caracterizată prin prezența unor astfel de leziuni; ulcus (1). 2. Boală a arborilor, pricinuită de distrugerea treptată a straturilor lemnoase. – Din fr. ulcère, lat. ulcus, -eris.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu ulcer
BOIÉR (‹ sl.) s. m. (În ev. med. în Țările Române) Stăpîn de moșii exploatate prin munca țărănimii dependente, beneficiind de anumite privilegii. Din sec. 18, b. se împărțeau în boieri mari sau veliți (din rîndul cărora se alegeau dregătorii și membrii sfatului domnesc), ai căror urmași se numeau neamuri, și boieri mici, ai căror urmași se numeau mazili. V. feudal, moșier. ♦ Epitet dat unei persoane cu înfățișare, atitudine etc. aristocratică. Vezi definitia »
FURIÉR s.m. Militar (subofițer sau soldat gradat) care îndeplinește funcția de secretar în cancelaria unei unități sau a unei subunități militare. [Pron. -ri-er. / < fr. fourrier]. Vezi definitia »
PALIÉR s. n. 1. porțiune de traseu orizontal al unei șosele sau căi ferate. 2. platformă pentru odihnă la o scară, plasată de obicei la nivelul etajelor. 3. lagăr (II) (orizontal). 4. zbor orizontal executat de avion imediat după dezlipirea de sol, la decolare, sau la aterizare. 5. porțiune orizontală într-o diagramă. 6. (fig.) fază de stabilitate în cursul unei evoluții; stare stabilă, etapă după o creștere, o urcare (a prețurilor, a valutei etc.). (< fr. palier) Vezi definitia »
MÍSTER2 s. m. inv. (adresare în Anglia către un bărbat care nu are titlu nobiliar) domn. (< engl. mister) Vezi definitia »
créier (-ri), s. m.1. Organul gîndirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană. – 2. Minte, judecată. – 3. Cap, căpetenie, șef. – 4. Butuc de roată. – 5. Zonă interioară și puțin accesibilă a unei regiuni muntoase. – Mr. criél, críer, megl. criél. Lat. cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, Rom., XXXI, 306; Candrea, Éléments, XVI; REW 1827; Philippide, II, 636; Pascu, Lat., 275; DAR); sau lat. c(e)rĕbĕllum (Pușcariu, 413; Candrea-Dens., 406; Weigand, Wlacho-Meglen, 8). Ambele soluții par posibile, dar prezintă dificultăți fonetice; s-a încercat de aceea odinioară să se explice prin Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274 sau prin alb. krielj (Barič, Albanorum. St., I, 81). Pentru valoarea lui c oclusiv înainte de un e primitiv, cf. cearcăn. Graur, BL, III, 50, crede că ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure între doi r, ca în greier sau prooroc; însă nu s-a demonstrat că ee nu este etimologic. Cuvîntul este de uz general (ALR, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fără să se poate indica punctul de proveniență. – Der. creeruș, s. m. (cerebel); descreerat, adj. (nebun, smintit). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z