stup (-pi), s. m. – Știubei, roi, matcă. – Mr. stup. Sb. stup „stîlp”, din sl. stlŭpŭ, stlŭbŭ (› stîlp). Cf. sb. stublina, stuga „trunchi gol de arbore”, stub „coloană” față de rut. stub „trunchi găunos”), căci un trunchi gol era forma curentă a stupului primitiv. Totuși acest etimon a fost respins și s-a preferat în general lat. *stupus ‹ gr. στύπος (Meyer, IF, VI, 121; Pușcariu, Conv. Lit., XXXIX, 50; Diculescu, Elementele, 463; REW 8334; Candrea), care nu pare mai convingător. Din aceiași rădăcină sl., prin intermediul rut. deja citat, provine știob, s. n. (vas de lemn pentru lături), și de aici, cu suf. dim., știubei, s. n. (Mold., stup; Olt., Trans., albie, troacă). Înrudirea între stup și știubei, a fost pusă la îndoială, datorită diferențelor de consonantism (Tiktin); dar aceste diferențe existau deja în sl. Der. stupar, s. m. (prisăcar); stupărie, s. f. (stupină; apicultură); stupărit, s. n. (apicultură); stupină, s. f. (prisacă); stupiniță, s. f. (plantă, Platanthera bifolia, P. chlorantha). Vezi definitia »

KÉTCHUP s. n. Sos picant preparat din suc de roșii, oțet și mirodenii. [Pr.: chéciăp] – Cuv. engl. Vezi definitia »

RUP, rupi, s. m. (Înv., sec. XVIII) Unitate de măsură a lungimii, egală cu o optime de cot (II.). (din tc. rub; cf. rubiá și ngr. ρούπι, sp. arroba) Vezi definitia »

ciup², ciupi, s.m. (pop.) 1. (mai ales la pl.) șuviță de păr, moț, chică, percică, ciuf, smoc, chică. 2. lână rămasă în pieptenii de scărmănat; resturile câlților de cânepă; târș, buhaci, bujoi, ghijar, corci, muzac, huci. Vezi definitia »

ZUP interj. Cuvânt care redă zgomotul unei mișcări precipitate, al unei sărituri sau al unei căderi subite. – Onomatopee. Vezi definitia »