cópcă (-ci), s.f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s.m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s.n. (altoire). Vezi definitia »

SEMIȘENÍLĂ s. f. șenilă folosită numai ca organ motor de rulare la tractoarele și autocombinele pe terenuri cu aderență redusă. (după fr. semi-chenillé) Vezi definitia »

CITRÍNĂ s. f. vitamina C. (< fr. citrine) Vezi definitia »

ȘNURCERÁMICĂ s. f. ceramică prezentând un decor obținut prin imprimarea înainte de ardere, pe pasta încă moale, a unei sfori răsucite sau înnodate. (< germ. Schnurrkeramik) Vezi definitia »

JÉNĂ s. f. 1. sfială produsă de o situație penibilă. 2. constrângere supărătoare; situație neplăcută. ♦ ~ financiară = lipsă de bani; criză financiară ușoară. 3. senzație supărătoare. (< fr. gêne) Vezi definitia »