ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. Vezi definitia »

LOCULÁR, -Ă adj. împărțit în mai mulți loculi (2); închis în alveole. (< fr. loculaire) Vezi definitia »

FURCÁR, furcari, s. m. Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în formă de furcă (1). – Furcă + suf. -ar. Vezi definitia »

ARHONDÁR, arhondari, s. m. Călugăr care are în grijă arhondaricul și care primește oaspeții mânăstirii. – Din ngr. arhondáris. Vezi definitia »

OBRĂZÁR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sârmă sau sac de pânză cu care stuparul își acoperă fața pentru a o acoperi de înțepăturile albinelor. 2. Mască metalică cu care se acoperă fața pentru a o proteja în unele sporturi (lupte, sabie, floretă etc.). 3. (Reg.) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (uneori și trupul) mortului. 4. (Pop.) Mască. – Obraz + suf. -ar. Vezi definitia »