Definita cuvantului zer
ZER, zeruri, s. n. Lichid galben-verzui care se separă din lapte, după coagulare, la prepararea brânzeturilor și care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc. ◊ Expr. A se alege brânza (sau urda) din zer = a se alege binele de rău. A scoate zer din piatră = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vacă prins2 (3). ♦ Lichid alb și gras care rămâne după prepararea untului; zară. – Et. nec.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu zer
POLIMÉR s.m. 1. Substanță ale cărei molecule sunt constituite din reunirea mai multor molecule ale unui compus cu caracter nesaturat. 2. (Biol.; despre organe sau organisme) Constituit din mai multe elemente distincte. [< fr. polymère, cf. gr. polys – numeros, meros – parte]. Vezi definitia »
fiér (fiáre), s. n. – 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenușie care se folosește pe scară largă în industrie. – 2. Semn făcut cu metalul înroșit. – 3. Vîrf de lance sau de săgeată. – 4. (Pl.) Fiare, lanțuri. – Mr. h’eru, megl. ier, ir, fl’er. Lat. ferrum (Pușcariu 605; Candrea-Dens., 583; REW 3262; DAR), cf. it., port. ferro, fr., prov. fer, sp. hierro). După Pîrvan, metalul a fost cunoscut în Dacia începînd cu 700 sau 750 înainte de era creștină. Der. fierar, s. m. (muncitor care se îndeletnicește cu prelucrarea fierului), mr. hirar, megl. ierar (după Pușcariu 606; Candrea-Dens., 584; REW 3257 și DAR, din lat. ferrarius, cf. it. din sud ferraru, sp. herrero); fierărie, s. f. (atelier în care se prelucrează fierul; magazin unde se vînd obiecte din fier; înv., taxă pe obiectele din fier importate); fierăriță, s. f. (nevastă de fierar); fierătaie, s. f. (instrumente de fier), care după Candrea-Dens., 585 și DAR reprezintă un lat. *ferratalia, cf. port. ferratalha; fieros, adj., formație neol.; fierotină, s. f. (Banat, Olt., fier vechi); înfiera, vb. (a marca cu fierul roșu; a stigmatiza; rar, a fereca); înfierător, adj. (care stigmatizează); înfierătură, s. f. (dezonorare). Vezi definitia »
BOIÉR, boieri, s. m. 1. Mare stăpân de pământ (care deținea, uneori, și o funcție înaltă în stat); persoană din aristocrația feudală; nobil; p. ext. stăpân. ♦ (Fam.) Persoană cu atitudini, obiceiuri sau pretenții de aristocrat. 2. (Înv.) Titlu de politețe (echivalând cu „domnule”), adresat persoanelor înstărite, celor cu funcții administrative etc. – Din sl. boljarinŭ (pl. boljare). Vezi definitia »
ANTISÉR s.n. Ser obținut din sângele unui animal, conținând anticorpi formați sub influența unui microb sau virus. [< fr. antisérum]. Vezi definitia »
METAMÉR, metamere, s. n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi și artropodelor, asemănătoare ca structură și așezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère. Vezi definitia »