TRANZIÉNȚĂ s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient; efemeritate. ♦ Termen folosit în diferite discipline sociale semnificând caracterul instabil, continua devenire a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, viteza de modificare a acestor relații și de adaptare a omului la noile relații. [Pron. -zi-en-, var. transiență s.f. / cf. it. transienza]. Vezi definitia »

EUFEMĂ?SM ĕ n. Element de limbĂ? care înlocuieÂ?te, în vorbire sau în scris, un cuvânt sau o expresie neplĂ?cutĂ?, vulgarĂ?, jignitoare, respectând paralelismul de sens. /<fr. euphĂ?misme Vezi definitia »

DUODÉCIMĂ s. f. (muz.) interval de 1² trepte (o cvintă peste octavă). (< it. duodecima) Vezi definitia »

METRÓPOLĂ s. f. 1. stat-oraș antic considerat în raport cu coloniile pe care le-a întemeiat. 2. stat imperialist considerat în raport cu coloniile sale. 3. oraș mare, capitală a unei țări. (< fr. métropole) Vezi definitia »

șezútă, șezúte, adj., s.f. 1. (reg.; adj.; despre apă) care nu este proaspătă; stătută. 2. (reg.; adj.; în sintagmă) fată șezută = fată bătrână. 3. (s.f.; înv.) interval de timp consacrat unei anumite activități; ședință. Vezi definitia »