CONCLÚZIE s. f. 1. judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau argumente; încheiere. 2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere. ◊ (muz.) ultima secțiune din expoziția unei sonate. ♦ a trage ĩi = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere. 3. judecată finală a unui silogism. 4. (mat.) parte din enunțul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstrație. 5. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. ♦ a pune ĩi = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. (< fr. conclusion, lat. conclusio) Vezi definitia »

COPRODÚCȚIE s. f. formă de cooperare în producție care se stabilește între guverne sau întreprinderi producătoare din țări diferite pentru realizarea în comun a unui produs sau a unui colectiv. ◊ producție cinematografică la realizarea căreia au colaborat mai multe studiouri din diferite țări. (< fr. coproduction) Vezi definitia »

ACHEILÍE s.f. (Med.) Absența congenitală a buzelor. [Pron. -che-i-, gen. -iei. / < fr. acheilie, cf. gr. a – fără, keilon – buză]. Vezi definitia »

ALOLALÍE s. f. dificultate în vorbire. (< fr. allolalie) Vezi definitia »

MONOMANÍE s.f. Stare patologică manifestată prin obsesia unei singure idei. ♦ Pasiune, manie exclusivă. [Gen. -iei. / < fr. monomanie, cf. gr. monos – unic, mania – nebunie]. Vezi definitia »