SIGNATÚRĂ s. f. 1. semn pus pe prima pagină a fiecărei coli de tipar a unei cărți, care ușurează legătorului numerotarea colilor. 2. mic șanț tăiat în blocul de litere care înlesnește zețarului recunoașterea poziției ei. 3. (mat.) ă unei substituții = (pentru o substituție dată) numărul +1 dacă substituția echivalează cu un număr par de traspoziții, numărul -1 dacă acesta echivalează cu un număr impar de transpoziții. (< fr. signature) Vezi definitia »

PRĂVĂLIÚȚĂ, prăvăliuțe, s. f. Prăvălioară. [Pr.: -li-u-] – Prăvălie + suf. -uță. Vezi definitia »

CEÁRĂ s. f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ◊ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera. Vezi definitia »

SOCOÁTĂ, socoate, s. f. (Reg.) 1. Socoteală, calcul. ♦ Nota de plată într-un local de consumație. 2. Părere, idee. ◊ Expr. A-și da cu socoata = a-și spune părerea, a crede că... 3. Grijă, considerație. – Postverbal al lui socoti. Vezi definitia »

ANFILÁDĂ, anfilade, s. f. Șir de clădiri, de portice sau de colonade care se succed în linie dreaptă. ◊ Tragere de anfiladă = tragere în ținte înșirate perpendicular sau oblic față de frontul de tragere. – Din. fr. enfilade. Vezi definitia »