ZIUȘOÁRĂ s. f. (Rar) Ziulică. ◊ Loc. adv. La ziușoară = în zori de zi, dis-de-dimineață. [Pr.: zi-u-] – Zi + suf. -ușoară. Vezi definitia »

EVANESCÉNȚĂ s.f. (Rar) Dispariție lentă; estompare treptată. [< fr. évanescence]. Vezi definitia »

SCÚLPTORIȚĂ, sculptorițe, s. f. Femeie care se ocupă cu sculptura. – Sculptor + suf. -iță. Vezi definitia »

alúnă (-ne), s. f. – Fructul alunului. – Mr. allună, istr. alure. Lat. *abĕllona, de la abĕllāna (Pușcariu 70; Candrea-Dens., 51; REW 17; DAR). Din forma normală provin it. avellana, v. fr. avelaine, sp. avellana, cat. vellana, astur. ablana, port. avella; prin forma incertă se explică tarent. alońę, prov. aulona, lion. alonn. Pentru fonetism, cf. și Meyer-Lübke, Dacor., III, 643. Der. alun, s. m., formație regresivă, ca prună-prun, dudă-dud etc.; aluna, vb. (a căsca ochii, a se holba); alunar, s. m. (aluniș; rozătoare, pîrș; pasăre, gaiță de munte; luna iulie), al cărui ultim sens constituie o coincidență curioasă cu ngr. ἀλωνάρις „iulie” din gr. ἀλωνεύομαι (Pușcariu 70); dar prezența lui -u- arată că imaginația pop., luînd acest cuvînt din ngr., l-a asociat cu familia lui alună; alunel, s. n. (dans popular); aluniș, s. n. (desiș de aluni); alunească, s. f. (dans de nuntă), confuzie cu nunească; aluniu, adj. (de culoarea alunei). Aluniță (var. alunică, alunea), s. f., considerat de DAR drept dim. de la alună, a fost apoi semnalat de Pușcariu, Dacor., I, 225 (cf. REW 19 și Puscariu, Lr., I, 17), drept der. al bg. lunica „aluniță”, de la luna „lună”. Ca în alte cazuri, contrariul pare mai sigur, căci bg. lunica nu este suficient pentru a explica cuvîntul rom. și var. sale. Cf., totuși, tc. aluné „aluniță”, citat de Popescu-Ciocănel, 11. Vezi definitia »

ANTROPOGENÉZĂ s. f. Procesul apariției și dezvoltării omului, a speciei umane; antropogenie. – Din fr. anthropogenèse. Vezi definitia »