PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent, picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (în compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ. Vezi definitia »

RETÁRDER, retardere, s. n. (Auto) Dispozitiv auxiliar de frânare, care asigură încetinirea mișcării unui vehicul fără a se face uz de frânele propriu-zise ale acestuia. – Din engl. retarder. Vezi definitia »

SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fară indulgență; exigent, pretențios, riguros. ♦ Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus. Vezi definitia »

TELEȘPÍCHER s. m., s. n. v. telespicher. Vezi definitia »

ASSER, Tobias Michael Carel (1838-1913), jurist german. Prof. univ. la Amsterdam. Rol important în organizarea Curții Permanente de Justiție, la prima Conferință pentru pace de la Haga (1899). M. coresp. al Acad. Române (1903). Premiul Nobel pentru Pace (1911), împreună cu A. Fried. Vezi definitia »