PARALÁXĂ s. f. 1. unghi sub care se vede un front oarecare la o anumită distanță. ◊ unghi din două drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pământului și cealaltă din punctul de observație. 2. eroare la citirea instrumentelor de măsurat cu ac indicator, când observatorul nu privește perpendicular scala aparatului. (< fr. parallaxe, gr. parallaxis, schimbare) Vezi definitia »

sútă (-te), s. f. – Numărul care urmează după nouăzeci și nouă. – Mr., megl. sută. Sl. suto (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 381), cf. bg., sb., cr., ceh., pol., rus. sto. Trecerea lui ŭ › u este greu de explicat, cf. Meillet, Bull. Soc. Linguist., XIX, 91 și Skok, Slavia, IV, 132, și i-a determinat pe unii cercetători să gîndească la o proveniență persană a cuvîntului rom. și nu sl. (G. Meyer, Alb. St., IV, 47). Este singurul numeral rom. de origine nelatină. Der. sutar, s. n. (sută, centenar; Arg., bilet de o sută de lei); sutaș, s. m. (centurion); sutălea (var. sutelea), num. ord.; sutime, s. f. (a suta parte; centenar); însuti, vb. (a multiplica cu o sută). Vezi definitia »

lábă (lábe), s. f. – 1. Partea de jos a piciorului, picior de animal și, prin extensie, de om. – 2. Picior. – 3. Mînă, gheară. – 4. Paletă, camă la bătătoare. – 5. (Arg.) Pantof. – 6. (Arg.) Masturbare. – 7. (Arg.) Carte de joc de 5 puncte: fratele labei, carte de joc de 4 puncte. Mag. láb „picior” (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), din sl. lapa, cf. bg., rus., lapa, pol. łapa. – Der. lăbos, adj.; lăbuș, s. m. (nume propriu de cîine); labagiu, s. m. (Arg., onanist), cu suf. -giu; laboș, s. n. (Trans., cratiță), din mag. lábas „cu labe” (DAR; Gáldi, Dict., 140); lăbănat, adj. (cu picioare lungi). Vezi definitia »

AUTOHIPNÓZĂ s. f. hipnoză provocată de subiectul însuși. (< germ. Autohypnose) Vezi definitia »

ZĂHĂRÍCĂ s. f. Una dintre cele două plante: Myricaria germanica și Lycium vulgare. (din zahăr) Vezi definitia »