BUCIUMÁȘ, buciumași, s. m. Cel care buciumă². – Din bucium¹ + suf. -aș. Vezi definitia »

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș. Vezi definitia »

UȘ interj. Cuvânt cu care se alungă păsările. – Onomatopee. Vezi definitia »

pălíș, -ă, s.n., s.f., adv. (reg.) 1. (s.n.) vânt amestecat cu ninsoare sau cu ploaie care te izbește pieziș. 2. (s.f.) vorbă prostească. 3. (adv.) oblic, pieziș; dintr-o parte; (fig.) nepotrivit, în mod greșit; (fig.) peltic. Vezi definitia »

MĂRĂCINÍȘ, mărăcinișuri, s. n. Desiș de mărăcini, loc acoperit cu mărăcini; mărăcinet. – Mărăcine + suf. -iș. Vezi definitia »