SÚRLĂ, surle, s. f. 1. Instrument muzical popular de suflat, în formă de fluier, cu mai multe orificii și cu ancie dublă, întrebuințat în trecut mai ales în armată. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Râtul porcului; p. ext. porc. 3. Colibă (în câmp), de obicei improvizată, de formă conică, construită din pari de lemn și acoperită cu stuf, paie, fân sau coceni. – Din scr. surla, bg. zurla. Vezi definitia »

ÓVĂ s. f. motiv decorativ alcătuit dintr-o proeminență în formă de ou, la cornișe și capiteluri, la mobilier sculptat și giuvaiere. (< fr. ove) Vezi definitia »

crăstoálă, crăstoále, s.f. (reg.) castron, oală lungăreață. Vezi definitia »

ZĂBÁLĂ, zăbale, s. f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce. 2. Bubuliță albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze; zăbăluță. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Din magh. zabola. Vezi definitia »

stârfoceálă, stârfocéli, s.f. (reg.) 1. fructe, legume strivite. 2. moleșire (de oboseală, de somn, de căldură); moșeală. Vezi definitia »