clătí (clătésc, clătít), vb. 1. A mișca, a clătina, a deplasa. – 2. A pune în mișcare. – 3. A scutura, a agita. – 4. A tulbura, a întoarce pe dos, a perturba. – 5. A mișca, a agita. – 6. A face să șovăie, a amenința. – 7. (Refl.) A decădea, a se ruina. – 8. A se impresiona, a se înduioșa, a se emoționa. – 9. A curăța rufe, vase, spălîndu-le ușor cu apă, a le limpezi. Sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60; Miklosich, Lexicon, 288); cf. bg. klatjă, ceh. klátiti, pol. klócić. Sec. XV. Cu toate aceste sensuri, în afară de ultimul, este puțin înv., și în general este înlocuit prin a clătina. – Der. clăteală, s. f. (limpezire, clătit); clătită, s. f. (un fel de plăcintă subțire, umplută și rulată); clătitură, s. f. (înv., scuturătură, zgîlțîială; limpezire, clătit); clătitor, adj. (care scutură); clătări, vb. cu aceleași sensuri ca clăti, cu o nuanță iterativă sau durativă; clătina, vb. cu aceleași sensuri (în ciuda diferenței stabilite de DAR între aceste vb., se poate afirma doar că clătări apare mai curînd a fi propriu rom. occidentale, și clătina rom. orientale, acesta din urmă tinzînd să-l elimine pe primul; la clătina lipsește sensul de „a limpezi rufele”, pentru care se conservă în aria sa forma primitivă clăti); clătinător, adj. (care se clatină, care se răscolește); clătinătură, s. f. (scuturătură); clătinătoare, s. f. (scrînciob). Vezi definitia »

RĂSCITÍ, răscitesc, vb. IV. Tranz. A citi același lucru de multe ori. – Răs- + citi. Vezi definitia »

PROPTÍ, proptesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune o proptea (sau mai multe) unui gard, unui zid etc.; a sprijini ceva cu o proptea. 2. Tranz. și refl. A (se) rezema de ceva. ♦ Refl. A se sprijini de ceva în vederea unui efort. – Cf. sl. podŭprĕti. Vezi definitia »

Whyti? & Montana, trupa hip-hop cluj napoca! / Doi shmecheri / Doi care te f*t in gura Vezi definitia »