ALECSANDRI, 1. Vasile A. (1818 sau 1821-1890, n. Bacău), scriitor și om politic român. Acad. (1867). Participant la revoluția din 1848, promotor al luptei pentru Unirea Principatelor, sprijinitor al Războiului de Independență. A îndeplinit numeroase misiuni diplomatice. Ministru de Externe a Moldovei (1858-1859) și cel dîntîi ministru de Externe a Principatelor Unite (1859-1860) și al României la Paris (1885-1890). Director al Teatrului Național din Iași (1840-1842), împreună cu Mihail Kogălniceanu și C. Negruzzi. A condus revista „România literară” (1855). A contribuit la fondarea și la dezvoltarea a numeroase specii literare și a publicat prima mare culegere de poezie populară românească, „Poezii poporale”, care au jucat un rol decisiv în orientarea literaturii române spre izvoarele ei naționale, ca și în stimularea folcloristicii. Balade („Cîntice bătrînești”), 1852-1853. Influențat de folclor („Doine și lăcrimioare”). A evocat în ample poeme trecutul eroic și mitologia națională („Legende”), a ilustrat feptele de vitejie din Războiul de Independență („Ostașii noștri”), a celebrat viața rustică și mișcarea ciclică a anotimpurilor („Pasteluri”). Creația dramatică însumează monologuri („Cînticele comice”), comedii satirizînd atmosfera și moravurile epocii („Iorgu de la Sadagura”, „Iașii în carnaval”, ciclul „Chirițelor” ș.a.), drame cu subiecte din istoria națională sau antică („Despot-Vod”, „Fîntîna Blanduziei”, „Ovidiu”) și o feerie („Sînziana și Pepelea”). Proza sa cuprinde jurnale de călătorie („O plimbare la munți”, „Călătorie în Africa”), nuvele romantice („Buchetiere de la Florența”) și satirice („Istoria unui galbîn și a unei parale”). Schițe și povestiri cu tentă autobiografică („Vasile Porojan”); încercări de roman („Dridri”, „Mărgărita”). Prin seninătate, armonie și simplitate, opera sa rămîne expresia unei personalități de structură clasică. Premiul „Felibrilor”. 2. Iancu (Ioan) A. (1826-1884, n. Iași), diplomat român. Frate cu A. (1). Conducător al agenției diplomatice a Principatelor Unite la Paris și Londra (1860-1866). Vezi definitia »

DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi o căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti. Vezi definitia »

SURÍ, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur. Vezi definitia »

cercuri mici (corespunzatoare paralelelor sferice si rezultate din intersectia sferei cu planuri perpendiculare pe suprafata acesteia si respectiv pe diametrul ei) si imaginile lor de pe harta Vezi definitia »

DESPĂDURÍ, despăduresc, vb. IV. Tranz. A tăia (în mod nerațional) pădurea de pe un anumit teren. ♦ A defrișa. – Des¹- + [îm]păduri (după fr. déboiser). Vezi definitia »