OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susține existența unei idei absolute, mistice, independente de conștiința omenească și prin a cărei dezvoltare ia naștere lumea materială. 2. Care are însușirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. Vezi definitia »

INTEMPESTÍV, -Ă, intempestivi, -e, adj. (Livr.) Care se produce pe neașteptate, la timp nepotrivit; neașteptat și nedorit, neprevăzut, inoportun. – Din fr. intempestif, lat. intempestivus. Vezi definitia »

OLÍV adj. invar. Care are o culoare galbenă-verzuie; măsliniu. – Din fr. olive. Vezi definitia »

CONSULTATÍV, -Ă adj. cu caracter de consultație. ♦ organ ~ = organ chemat să-și dea avizul în anumite chestiuni. ♦ vot ~ = vot care nu are putere deliberativă într-o adunare. (< fr. consultatif) Vezi definitia »

PROIECTÍV, -Ă, proiectivi, -e, adj. Referitor la activitatea de proiectare și de proiecție. [Pr.: pro-iec-] – Din fr. projectif. Vezi definitia »