Definita cuvantului aur
ÁUR s. n. 1. Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil și ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă, monede (servind din această cauză și ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, prețios. ◊ Aur alb = apă folosită ca izvor de energie. Aur negru = cărbune de pământ sau (mai rar) țiței, considerate ca surse de energie. Aur verde = pădurea ca bogăție vegetală. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbenă a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epocă de aur = perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nuntă de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrării unei căsătorii. ♦ Fig. Văpaie, strălucire ca a aurului (1). 2. Fir, ață făcută din aur (1) sau imitând aurul și folosită la cusut; p. ext. veșmânt țesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogăție; fig. belșug. ◊ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu aur
nur (núri), s. n. – Atracție, farmec. Tc. (arab.) nur „lumină” (Roesler 600; Loebel 70; Șeineanu, II, 273; Lokotsch 1580), cf. ngr. νούρι, alb. nur „strălucire”. Se folosește mai ales la pl. – Der. nurliu, adj. (seducător, încîntător), din tc. nurli. Vezi definitia »
OFIÚR s. m. animal marin, asemănător stelei-de-mare, cu brațele mai subțiri și mai lungi, foarte mobile; șarpe-de-mare. (< fr. ophiure) Vezi definitia »
DUR2, -Ă adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♦ consoană ~ă = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (despre ape) cu mare proporție de săruri de calciu și magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus) Vezi definitia »
a avea mâini de aur expr. a fi îndemânatic / dibaci Vezi definitia »
cusúr (cusúruri), s. n. – 1. Lipsă, lacună. – 2. Rest, sold. – 3. Rest, bani dați ca rest. – 4. Defect, imperfecțiune, meteahnă. – 5. (Înv.) Greșeală, eroare. – 6. (Înv.) Aluzie. – Mr. cusure, megl. cusur. Tc. kusur (Roesler 597; Șeineanu, II, 150; Cihac, II, 570; Berneker 652; Lokotsch 1268; Ronzevalle 134), cf. ngr. ϰουσούρι, alb., bg., sb. kusur. – Der. cusurgiu, adj. (care găsește cusururi); cusurliu, adj. (care critică). Vezi definitia »