Definita cuvantului orbeț
ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu orbeț
JUDÉȚ, (I, 1, 2) județi, s. m., (I, 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium. Vezi definitia »
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. Vezi definitia »
HÂRBÁREȚ, -Ă, hârbareți, -e, adj. (Reg.) 1. Care gustă din toate mâncărurile; pofticios. 2. Fără căpătâi, haimana; hârbar. – Hârb + suf. -areț. Vezi definitia »
soțuléț, soțuléți, s.m. (reg.) bărbățel, soțior, soțuc, soțuluc. Vezi definitia »
hîrț (-ți), s. m. – Șoarece. Mag. heréc „șoarece”(DAR). În Banat. – Der. hîrciog, s. m. (șobolan; hamster, Cricetus frumentarius), din mag. hörcsög (DAR; Gáldi, Dict., 91), cf. sb. hrčak (Miklosich, Slaw. Elem., 51). Vezi definitia »