Definita cuvantului șurub
ȘURÚB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurúp s. n.] – Din germ. dial. Schrube.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu șurub
AHGuB0 <a href=„http://mombocjipvbc.com/”>mombocjipvbc</a>, [url=http://hjtqmyvauvpg.com/]hjtqmyvauvpg[/url], [link=http://jjmitpntxlfr.com/]jjmitpntxlfr[/link], http://dgulnmjewoji.com/ Vezi definitia »
SUCÚB s. m. 1. demon feminin, care se unește noaptea cu un strigoi sau cu un posedat. 2. (jur.) persoană impresionabilă, receptivă la acțiunea de influențare, prin sugestie, din partea altei persoane (incub). (< fr. succube, lat. succuba) Vezi definitia »
sub prep. – 1. Dedesubtul (indică o relație de inferioritate sau de dependență). – 2. În timpul (indică o corespondență în timp). – 3. (Prefix) Indică un grad inferior. – Var. 1 și 2 subt, sup. Mr. sum, suplu, su, megl. sup, istr. su. Lat. subtŭs (Diez, I, 390; Pușcariu 1668; REW 8402), cf. it. sotto, prov., cat. sots, fr. sous, sp. so, port. sob. Ca pref., se atașează atît la cuvintele împrumutate deja în forma lor compusă (subaltern ‹ fr. subalterne), ca și la cuvintele proprii rom. (subîmpărțit, subînțelege). – Comp. dedesubt, adv. (în partea de jos); subtoaie, s. f. (Trans., grindă). Vezi definitia »
FOTOCLÚB, fotocluburi, s. n. Club de fotoamatori. – Foto- + club. Vezi definitia »
TUB2 s. n. 1. țeavă de metal, de sticlă, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii. ♦ ~ fonator = organ în formă de canal cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (tehn.) aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice; ~ Geissler = tub care conține un gaz rarefiat și în care se produc descărcări electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus) Vezi definitia »