TERMINÁȚIE s.f. 1. Partea terminală a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se află la sfârșitul unui cuvânt. ♦ (Rar) Desinență. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison]. Vezi definitia »

ALOLALÍE s.f. (Med.) Dificultate în vorbire. [Gen. -iei. / < fr. allolalie]. Vezi definitia »

COȚCĂRÍE, coțcării, s. f. (Fam.) Șarlatanie, pungășie. – Coțcar + suf. -ie. Vezi definitia »

CONFÚZIE s. f. încurcătură; lipsă de orientare. ♦ ~ mintală = tulburare de conștiință, în cazul unor infecții și intoxicații. (< fr. confusion, lat. confusio) Vezi definitia »

DONÁȚIE, donații, s. f. Contract prin care una dintre părți transmite celeilalte proprietatea unui bun material fără să primească ceva în schimb; donare. ♦ (Concr.) Bun material transmis printr-un astfel de contract. [Var.: (înv.) donațiúne s. f.] – Din fr. donation, lat. donatio, -onis. Vezi definitia »