rúdă (rúde), s. f. – 1. Viță, rasă. – 2. Națiune, popor. – 3. Familie, casă. – 4. Rubedenie, neam. Sl. rodŭ, bg. roda, cf. rod (Cihac, II, 316; Șeineanu, Semasiol., 195; Candrea), dar rezultatul o › u este greu de explicat. Din această cauză, Tiktin a preferat să pornească de la sl. ruda „minereu”, care pare greu de admis semantic. Poate roadă, care convine cu privire la sens, s-a contaminat cu rudă „par”, dacă acest cuvînt înseamnă uneori „ramură”, fiindcă ideea de „ramură” e legată strîns de cea de „familie”. Oricum, der. lui rudă pornind de la rod este evidentă, mai ales în der. ca rudaci, rudățea. Der. rudi (var. înrudi), vb. (a deveni rudă); rudenie (var. rubedenie), s. f. (rudă, înrudire; relație strînsă, membru de familie), a cărui der. pare să fi suferit influența sb. rodbina „rudă” (Scriban); rudaci, adj. (berbec de prăsilă); rudățea, adj. (oaie de prăsilă). Vezi definitia »

TĂRĂBÚȚĂ, tărăbuțe, s. f. (Reg.) Bagaj, catrafuse, calabalâc. – Tarabă + suf. – uță. Vezi definitia »

NEVRÍTĂ, nevrite, s. f. Leziune inflamatorie sau degenerativă a unui nerv. – Din fr. névrite. Vezi definitia »

liftă, lifte s. f. (înv., peior.) om rău / hain. Vezi definitia »

ANTANACLÁZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constând în reluarea unui cuvânt, folosit succesiv în alte accepții ale sale. [Pl. -ze. / < fr. antanaclase, cf. gr. antanaklasis]. Vezi definitia »