NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nici o) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nici o) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima. Vezi definitia »

PANÍCULĂ s.f. v. panicul. Vezi definitia »

BARÁCĂ s. f. construcție provizorie de scânduri servind ca locuință, magazie etc. (< fr. baraque, it. baracca, sp. barraca) Vezi definitia »

CEPȘOÁRĂ s. f. v. cepușoară. Vezi definitia »

AGONISEÁLĂ, agoniseli, s. f. (Pop.) Ceea ce agonisește cineva; economii, agonisită. ♦ Câștig (dobândit prin muncă). – Agonisi + suf. -eală. Vezi definitia »