șărănglíță, șărănglíțe, s.f. (reg.) agrafă. Vezi definitia »

tárgă (tắrgi), s. f. – Pat, brancardă, năsălie. Origine incertă. Se consideră în general drept der. din germ. Trage, prin intermediul pol. tragi „tomberon”, slov. traglje „targă”, mag. taraglya (Cihac, II, 402; Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea); dar această ipoteză prezintă dificultăți fonetice. Este posibil it. targa „scut mare”, fiind scutul singur sau susținut de două lemne sau lănci, forma cea mai simplă a tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în loc de ταράγνη (Diculescu, Elementele, 469) sau din lat. tragŭla (Giulgea, Dacor., II, 820) este și mai dificilă. Vezi definitia »

șeptúcă s.f. (reg.) carte de joc marcată cu numărul șapte; șeptar, șeptic. Vezi definitia »

ALCÓVĂ s. f. v. alcov. Vezi definitia »

a face ă-ă expr. (în limbajul copiilor mici) a defeca. Vezi definitia »