poloníc (poloníce), s. n. – Linguroi. Sl. polonikŭ „uriaș”, cf. pol. połonik, bg. polovnik „linguroi” (Cihac, II, 275; Conev 64). Vezi definitia »

baralic, baralice s. n. automobil Vezi definitia »

APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -e, adj. (Rar) De apoteoză, privitor la apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Din apote[oză] + suf. -otic. Vezi definitia »

ETNOLINGVÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la etnolingvistică. II. s. f. curent în lingvistica din SUA care susține că limba este un produs al societății și o funcție a culturii. (< fr. ethnolinguistique) Vezi definitia »

PALEOGEOFÍZIC, -Ă I. adj. referitor la paleogeofizică. II. s. f. ramură a geofizicii care studiază fenomenele geofizice de-a lungul erelor geologice. (< fr. paléogéophysique) Vezi definitia »