ARMONÍE¹, armonii, s. f. 1. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg; acord, concordanță. ♦ Bună înțelegere. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie). ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură. 2. Concordanță fonică între sunetele unui acord. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile în compoziție. – Fr. harmonie (lat. lit. harmonia). Vezi definitia »

PEDERASTÍE s. f. 1. atracție homosexuală pentru băieți. 2. inversiune sexuală; uranism. (< fr. pédérastie) Vezi definitia »

DĂNDĂNÁIE, dăndănăi, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, tămbălău. 2. Poznă, boroboață; dănănaie (1). [Var.: dandanáie s. f.] – Dandana + suf. -aie. Vezi definitia »

SIDEREMÍE s.f. Prezența fierului în sânge. [Gen. -iei. / < fr. sidéremie, cf. gr. sideros – fier, haima – sânge]. Vezi definitia »

REDUPLICÁȚIE s. f. 1. reduplicare. 2. anadiploză. (< fr. réduplication, lat. reduplicatio) Vezi definitia »