Definita cuvantului paharnic
PAHÁRNIC, paharnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului de la curtea domnilor români care avea grijă de băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită; boier care avea acest titlu; ceașnic. ♦ (Înv. și reg.) Cel care toarnă băutura în pahare la diferite ocazii. – Pahar + suf. -nic.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu paharnic
FOTOMOZAÍC s.n. Ansamblu de fotografii sau de fotograme dispuse într-un tablou unic. [Pron. -za-ic. / < foto- + mozaic]. Vezi definitia »
EVANGHÉLIC, -Ă, evanghelici, -ce, adj. 1. Privitor la evanghelie, caracteristic pentru evanghelie; din evanghelie. 2. (Adesea substantivat) Care ține de cultul protestant. – Din fr. évangélique, lat. evangelicus. Vezi definitia »
NĂȘÍC, -Ă, nășici, -ce, s. m. și f. Diminutiv al lui naș2; nășel. – Naș2 + suf. -ic. Vezi definitia »
comárnic (comárnice), s. n. – 1. Parte a stînii unde se mulg oile. – 2. Șopron lîngă stînă unde se păstrează brînza. – 3. Poliță, scîndură sau tipar unde se lasă brînza la uscat. – Var. (Trans.) comornic. Bg. komarnik „cabană” (Weigand, Jb. XVI, 223; DAR); cuvînt care provine din lat. camera, și despre care Giuglea, Dacor., III, 332, presupune că a fost împrumutat din rom. și dat înapoi acestuia, cu modificările fonetice proprii bg. Rut. komarnyk provine din rom. (Candrea, Elemente, 402). Var. provine din sb. komornik (Candrea). Vezi definitia »
SEMÁNTIC, -Ă I. adj. referitor la semantică; semasiologic. ♦ câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie. ◊ sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism. ♦ ă artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar. 2. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate. ♦ (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic. 3. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj. ◊ teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. (< fr. sémantique) Vezi definitia »