SFEN s.n. (Chim.) Titanit. [< germ. Sphen, cf. gr. sphen – colț]. Vezi definitia »

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport, antrenat de unul sau mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau a amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train. Vezi definitia »

BOWEN [bəuin], Ira Sprague (1898-1973), astrofizician american. Contribuții în radioastronomie și în spectroscopia stelară. Vezi definitia »

HIDRAZOBENZÉN s. m. substanță organică, derivat al hidrazinei, cristalizată, incoloră, cu miros de camfor, folosită în sinteza coloranților și a medicamentelor. (< fr. hydrazobenzène) Vezi definitia »

NEOGÉN s.n. (Geol.) A doua perioadă (sistem) a neozoicului. // adj. Care aparține acestei perioade. [< fr. néogène, cf. gr. neos – nou, gennan – a naște]. Vezi definitia »