ILIÁC, -Ă adj. (Anat.) Așezat în partea de mijloc a corpului, sub coaste; din regiunea șoldurilor. ◊ Os iliac = fiecare dintre cele două oase ale bazinului. [Pron. -li-ac. / < fr. iliaque]. Vezi definitia »

ceplác (-că), adj. – Sărac, mizer. Tc. çiplak (Șeineanu, II, 35). Înv., sec. XVIII. Vezi definitia »

DĂSCĂLEÁC, dăscăleci, s. m. (Rar) Dăscălaș. – Din dascăl + suf. -eac. Vezi definitia »

PĂTUIÁC, pătuiace, s. n. Podea improvizată din scânduri, crengi etc., așezată pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț (pentru a o feri de vite, de umezeală etc.); pătul¹ (5). [Var.: (reg.) pătuiág s. n.] – Pătui (reg. „pătuț” < pat¹ + suf. -ui) + suf. -ac. Vezi definitia »

calpác (calpáce), s. n. – Căciulă înaltă cilindrică, din blană de oaie cu părul pe din afară. O purtau la început domnitorul și boierii, începînd din sec. XVIII au folosit-o și negustorii mai bogați. Tc. kalpak (Roesler 594; Șeineanu, II, 83; Lokotsch 1039; Ronzevalle 135); cf. ngr. ϰαλπάϰι, bg., sb. kalpak, mag. kalpag, rus. kolpag, fr. colback, it. colbàc, colbacche. Vezi definitia »