LICÉNȚĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obținut în urma unui examen special susținut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licență; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviințe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ◊ Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificație. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenții. ♦ (Ieșit din uz) Autorizație pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia]. Vezi definitia »

ASPARÁGINĂ s. f. alcaloid din mlădițele de sparanghel, din rădăcinile de nalbă etc., diuretic, folosit ca. (< fr. asparagine) Vezi definitia »

SEMIPALMÉTĂ s.f. (Arte) Motiv decorativ vegetal constând din prezentarea frunzei de palmier din profil. [< semi- + palmetă]. Vezi definitia »

a-și pune trei ași în poartă expr. (înv. – d. ghicitoare) a avea firmă de ghicitoare în cărți. Vezi definitia »

ȘTÍRĂ, știre, adj. f. (Înv. și reg.; despre animale, rar despre femei) Stearpă. – Comp. alb. shtierë. Vezi definitia »