CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție. 2. Poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. [Var.: conjuncțiúne s. f.] – Din fr. conjunction, lat. conjunctio, -onis. Vezi definitia »

TAHIGRAFÍE s.f. (Rar) Stenografie. [Gen. -iei. / < fr. tachygraphie]. Vezi definitia »

LEGISLÁȚIE s. f. 1. corp de legi ale unei țări. 2. totalitatea actelor normative dintr-un anumit domeniu. (< fr. législation, lat. legislatio) Vezi definitia »

glotogoníe s.f. Ramură a lingvisticii care studiază formarea si dezvoltarea limbilor. (< germ. glottogonie) Vezi definitia »

BRADITROFÍE s.f. (Med.) Încetinire a proceselor metabolice. [< fr. bradytrophie, cf. gr. bradys – lent, trophe – hrană]. Vezi definitia »