iárnă (iérni) s. f. – Anotimpul cel mai friguros, între toamnă și primăvară. Mr. iar(n)ă, megl. iarnă, istr. iǫrnę. Lat. (tempora) hiberna (Diez, I, 239; Pușcariu 758; Densusianu, Hlr., 158; Candrea-Dens., 800; REW 4126; DAR), cf. it. (in)verno, fr. hiver, sp. invierno, port. inverno. Pl. ierne e înv. Der. ierna, vb. (a petrece iarna; a fi iarnă; a paște vitele în timpul iernii), care poate de asemenea reprezenta direct lat. hibernāre, cf. mr. arnedz (Pușcariu 768; DAR); iernător, adj. (care iernează); iernat, s. n. (faptul de a ierna); iernăreț, adj. (de iarnă); iernos, adj. (de iarnă); iernatic, adj. (de iarnă); iernoșa, vb. refl. (a se apropia iarna); înierna, vb. (a ierna; a începe să se facă frig); desierna, vb. (a se apropia primăvara). Vezi definitia »

VECHITÚRĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechie (1); uzură. – Vechi + suf. -tură. Vezi definitia »

DUODÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval care cuprinde douăsprezece trepte. ♦ Treapta a douăsprezecea de la o treaptă dată. [Pron. du-o-. / < it. duodecima]. Vezi definitia »

FÁZĂ¹ s. f. 1. fiecare dintre aspectele succesive pe care le prezintă Luna sau unele planete în timpul revoluției lor. 2. fiecare dintre stările succesive ale dezvoltării unui proces din natură sau din societate; etapă, stadiu. ♦ a fi pe ~ = (fam.) a fi atent și a acționa prompt. 3. interval de timp în care are loc o anumită operație, caracteristică unui ciclu de transformare. 4. (fiz.) fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite. ◊ argument al unei mărimi care variază sinusoidal în timp. 5. (chim.) parte omogenă fizic dintr-un sistem eterogen. (< fr. phase) Vezi definitia »

SUPERFORTĂREÁȚĂ s.f. Suprafortăreață. [< fr. superforteresse, după engl. superflyfortress]. Vezi definitia »