POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neagă rolul filozofiei ca o concepție teoretică generală despre lume și ca metodologie generală, susținând că ea se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire dată acelor tendințe critice care adoptă metodele scientiste în cercetarea literară. ♦ Modalitățile de creație literară care tind să reproducă realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare brută, netipizată. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendința de a lua în considerare și de a urmări numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme]. Vezi definitia »

CANTARIDÍSM s.n. (Med.) Intoxicație acută cu cantaridină. [< cantarid(ină) + -ism]. Vezi definitia »

SIDERÍSM s.n. Cult al aștrilor. [< fr. sidérisme, cf. lat. sidus – astru]. Vezi definitia »

EMPIRIOSIMBOLÍSM s.n. Variantă a machismului, care consideră reprezentările și noțiunile nu ca imagini ale lumii materiale, ci numai ca simboluri ale senzației noastre. [Et. incertă]. Vezi definitia »

PROTECȚIONÍSM s. n. politică economică constând din impunerea de taxe vamale mari la mărfurile de import, în scopul protejării industriei și agriculturii naționale și asigurării unei balanțe comerciale excedentare. (< fr. protectionnisme) Vezi definitia »