TAUTOLOGÍE, tautologii, s. f. 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu același sens, dar cu funcțiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonație sau de formă și care, exprimând identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acțiune. 3. (Log.) Judecată în care subiectul și predicatul sunt exact aceeași noțiune. 4. Expresie din logica simbolică, care, în limitele unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia. Vezi definitia »

IRÚPȚIE s.f. Izbucnire violentă; năvălire, revărsare. [Gen. -iei, var. irupțiune s.f. / cf. lat. irruptio, fr. irruption]. Vezi definitia »

CONDUCTOMETRÍE s.f. Metodă de analiză electrochimică, bazată pe modificarea prin titrare a conductivității soluției titrate. [Gen. -iei. / < fr. conductométrie, germ. Konduktometrie]. Vezi definitia »

FITOFIZIOLOGÍE s.f. Știință care studiază principalele procese fiziologice din corpul plantelor; fiziologia plantelor. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. phytophysiologie]. Vezi definitia »

VOLEMÍE s. f. volumul total de sânge din organism. (< fr. volémie) Vezi definitia »