BAȘ¹- (Înv.) Element de compunere întrat în limbă prin cuvintele turcești care denumesc funcții sau ranguri ca: baș-aga, baș-caimacam etc. și folosit în românește cu sensul de „cel mai înalt”, „cel mai de frunte”, la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. – Tc. baș. Vezi definitia »

BUJORÁȘ, bujorași, s. m. Bujorel (1). – Din bujor + suf. -aș. Vezi definitia »

prinzáș, -ă, adj. (înv.; despre oameni) care lucrează cu plăcere. Vezi definitia »

MIȘMÍȘ, mișmișuri, s. n. (Fam.) Afacere necinstită; învârteală. Vezi definitia »

nuláș, -ă, adj. (reg.; în sintagme) făină nulaș(ă) = făină de calitate superioară. Vezi definitia »