STABILÍT, -Ă, stabiliți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat, fixat. 2. Care s-a statornicit într-un anumit loc. – V. stabili. Vezi definitia »

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mânăstiri mari sau unor călugări cu slujbă înaltă pe lângă o episcopie; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ. Vezi definitia »

RODOCROZÍT s.n. Carbonat natural de mangan. [< fr. rhodocrosite, cf. gr. rhodon – roză, chros – culoare]. Vezi definitia »

chibrít (chibríturi), s. n. – Bețișor de lemn cu gămălie din material inflamabil care se aprinde prin frecare. Tc. (arab., per.) kibrit „sulf”, de unde și sp. alcrebite (Roesler 596; Șeineanu, II, 109; Meyer 224; Lokotsch 1171; Ronzevalle 144). Invenția datează aproximativ din 1830; prima fabrică română din 1879 (din 1886, monopol de Stat). Însă cuvîntul circula înainte, la începutul sec. XIX, ca turcism, cu accepția „ardoare, mînie”. Cf. alb., bg. kibrit, cu sensul rom., ngr. ϰιμπρίτης „slab ca un băț”. – Der. chibritelniță, s. f. (suport de cutie de chibrituri). Vezi definitia »

VĂPĂÍT s. n. (Reg.) Pescuitul cu văpaița (2). – V. văpăi. Vezi definitia »