LEOÁRCĂ adj. invar., adv. Foarte ud, plin de apă; bleașcă. [Pr.: leoar-că] – Liur + suf. -că. Vezi definitia »

TIJÉTĂ s.f. Element arhitectonic corintian, alcătuind partea din capul coloanei ornate cu frunze, din care pornesc volutele. [< fr. tigette]. Vezi definitia »

PĂSTRÚGĂ, păstrugi, s. f. Pește de Dunăre și mare, înrudit cu cega, cu corpul lung și subțire, cu pielea pestriță pe spate și gălbuie pe pântece, cu botul în formă de spadă (Acipenser stellatus). [Var.: păstrúngă, s. f.] – Sb. pastruga [din alte surse: Bg. pestruga; cf. Rus. sevr(i)uga] Vezi definitia »

OFIȚEREÁSĂ, ofițerese, s. f. 1. (Fam.) Soție de ofițer (I 1). 2. Femeie care are gradul de ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -easă. Vezi definitia »

CEVIÁNĂ, ceviane, s. f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu vârfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: – vi-a-] – Din fr. cévienne. Vezi definitia »