împresurá (împresór, împresurát), vb. – 1. A apăsa, a face presiune. – 2. A copleși, a împovăra, a strînge cu ușa. – 3. A sufoca. – 4. A asedia, a încercui. – 5. A invada, a ocupa. – 6. A asupri, a umili. Probabil din lat. pressus „greutate, apăsare”, al cărui rezultat rom., *pres, nu s-a păstrat. De la pl. său, *presuri, s-a putut forma împresura, ca de la gînduri, îngîndura, sau de la fumuri, înfumura. După Cipariu, Gram., I, 140 (urmat de Pușcariu 792 și DAR), din lat. pressura „apăsare”, prin intermediul unui der. *pressurāre; după Candrea-Dens., 825, din lat. pressōrium, prin intermediul unui der. *impressoriāre; după Koerting 4789, din lat. *impressulāre. – Der. împresurător, adj. (grabnic, presant); împresurătură, s. f. (înv., asuprire; împilare); despresura, vb. (a ridica asediul; a desprinde; a face să înceteze presiunea). Vezi definitia »

ibrá, ibrále, s.f. (înv.) act de învoială. Vezi definitia »

cóntra prep., adv. – Împotrivă. – Mr. contra, contră. Lat. contra (sec. XIX); în mr., din it. A ajuns aproape popular, mai ales în expresia curentă în contra sau a face contra „a se opune, a se împotrivi”. A intrat în compunerea a numeroși termeni neol., ca contraatac, contrabalansa, contrabaterie, etc. În anumite cazuri se combină și cu cuvinte autentic rom., cf. contragreutate, s. f., după fr. contrepoids; contraotravă, s. f., ca fr. contrepoison, etc. Este dublet al lui condra, interj., termen al jucătorilor de cărți, din ngr. ϰόντρα (Graur, BL, VI, 142; Gáldi 167), și al lui condră, s. f. (Mold., ceartă, gîlceavă), de aceeași origine. – Der. condra, vb. refl. (Mold., a se certa); contra, vb. (la jocul de bridge, a face contra), din fr. contrer; încontra, vb. (pop., a înfrunta, a se opune). Vezi definitia »

hára interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca și ideea de a sfîșia. Creație expresivă. Este simplă var. de la hîr, cf. aici; der. săi se confundă adesea cu cei de la hîr sau hor. – Der. harapara, s. f. (trîntire, scuturare; hărmălaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucăți, pe părți), ultima formă încrucișată cu tc. parca-parca „în mii de cioburi” (Popescu-Ciocănel 32); haraiman, s. n. (hărmălaie, larmă), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchină, s. f. (bucată); harcăt (var. harhăt), s. n. (scîrțîit, scrîșnet, zgomot; larmă); hărcati (var. hărhăți, hărhăti), vb. (a sta de vorbă, a pălăvrăgi; a se certa, a țipa; a face zgomot); hărcăteală (var. horcoteală), s. f. (agitație), cf. forfoteală; harhotă, s. m. (vorbăreț), cf. forfotă; harhar, s. m. (evreu), cf. rut. harhara „femeie stricată” care pare a proveni din rom.; harhălău, s. m. (june prim, cavaler), cf. sdrăngălău; harhagea, s. f. (cochetare, flirt); hărhălaie (var. harmalaie, hărmalaie, harhalie), s. f. (hărmălaie, scandal), cu disimilare la var. (după DAR, prin influența lui larmă; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma „rebeliune”); hartan, s. n. (bucată ruptă, mai ales de carne; parte, cîrpă, zdreanță; picior de pasăre), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (după Candrea, partal provine din mag. partalav); hărtăni (var. hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîșia, a sfîrteca), var. cu influența lui harta-parta. Vezi definitia »

MANUFACTURÁ, manufacturez, vb. I. Tranz. (Rar) A fabrica obiecte de manufactură. – Din fr. manufacturer. Vezi definitia »