CINERÁRIA s. f. plantă ornamentală din familia compozeelor, cu frunze și flori de diferite culori, în buchete. (< lat. cineraria) Vezi definitia »

ia interj. – Servește pentru a atrage atenție. Creație spontană. Coincide cu sl. ja „și”, sb., cr. ja „așa” (Cihac, II, 145, credea că rom. provenea din sl.), mag. he (sursă a rom., după Pascu, II, 95), alb. ja, cf. sard. ea „iată”. După Philippide, II, 717, este o reducere de la iacà. Multe var.: ian(i), iane, ien(e), mai ales în Mold.; iacă, interj. (de la ia-că, deoarece ia a fost interpretat ca un imperativ ia (uită-te) că, interpretare greșită care apare și la haide, s.v. (după Diez, I, 161, iacă provine din lat. ecce, ca it. ecco; după Philippide, Principii, 92; Iordan, Dift., 49; REW 2822 și Buescu, RPF, II, 331, din lat. eccam, cf. Pascu, I, 102, mr. iaca; după Philippide, II, 717 din lat. eccum; după Scriban, din sb. jako „imediat”): iacătă, interj. (iată), în loc de iacă-te, cu aceeași interpretate a interj. ca verb (după Candrea, prin încrucișarea lui iacă cu iată); iată, interj. pare reducere a lui ia uite, cf. formulele vulg. ioite, iote, iete, ietă (după DAR, Candrea și Scriban, din sl. eto, bg. jato, cf. alb. jatë; cf. Procopovici, Dacor., X, 72-79). Interpretarea generalizată a lui iată, var. iacătă, ca vb. a condus la formarea unei serii de hibride gramaticale; ia(că)tă-mă, ia(că)tă-te etc. Această schimbare de categorie se explică ușor, mai ales dacă se are în vedere o mofonie cu ia, imperativ de la a lua. Vezi definitia »

abreviá vb. tr. a prescurta (un cuvânt, un titlu etc.). (< lat. abbreviare) Vezi definitia »

îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, a.f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat). Vezi definitia »

cheháia (-ắi), s. m. – 1. Majordom al marelui vizir sau al unui demnitar turc. – 2. Agent al domnitorilor români la Constantinopol (mai curent, capuchehaia). – 3. În vechea organizare militară, locțiitor, ajutor de căpitan. – 4. Pădurar. – 5. În satele turcești, magistrat municipal, primar. – Var. chihaia, chihaie. Mr. chihăe, megl. chiaia. Tc. kahya, kehaya „majordom” (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 1123); cf. ngr. ϰεχαγιᾶς, bg. kechaja. Vezi definitia »